Dumitru Rida, președintele Consiliului Director al Săgeții, a declarat, pentru "Cuget Liber", că, la baraj, pe banca tehnică a echipei va sta Aurel Șunda, tehnician care mai are contract până pe 30 iunie.
- Publicitate -
"Barajul face parte din ediția de campionat 2010/2011. Noi am făcut înțelegerea cu Șunda până pe 30 iunie, neavând cum să prevedem barajul. Însă am vorbit și ne-am înțeles pentru a conduce el echipa în dubla cu Voința Sibiu. În principiu, continuarea relației dintre Săgeata și Șunda depinde de rezultatul barajului, dar lucrurile se pot schimba. Oricum, în caz că vom câștiga barajul, îi prelungim sigur contractul profesorului. Obiectivul său a fost accederea în Liga 1 și, astfel, și l-ar îndeplini", ne-a spus Rida.