Șahiștii constănțeni, între Campionatul Județean pe echipe și Mondialele de juniori

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 18 Noiembrie 2009 1123
Sâmbătă, 21 noiembrie, cu începere de la ora 10.00, la Cercul Militar din Mangalia, va avea loc Campionatul de șah pe echipe al județului Constanța, competiție organizată de asociația județeană de specialitate. Până ieri, se înscriseseră șase echipe, reprezentând cluburile Callatis Mangalia, Axiopolis Cernavodă, Victoria Techirghiol, Cleopatra Mamaia, CS Sissa și Palatul Copiilor Constanța. Concursul va fi arbitrat de profesorii Claudiu Iordache (Constanța) și Andrei Furcă (Mangalia). "Se va juca în sistem turneu. Ținând cont de valoarea loturilor, orice rezultat e posibil, fiecare echipă pornește cu șanse egale. Salutăm inițiativa asociației județene, de reluare a acestei frumoase competiții", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Sissa, Antonio Rușa. *** Micii șahiști constănțeni Arzu și Riza Salim, de la Palatul Copiilor, participă, în aceste zile, la turneul final al Campionatului Mondial de juniori (8-18 ani), care se desfășoară în stațiunea Kemer-Antalya (Turcia). Vedeta delegației României este Ioan-Cristian Chirilă, actualul mare maestru câștigând aici, în urmă cu doi ani, titlul suprem la juniori sub 16 ani. După șase runde, Riza ocupă locul 25 la categoria băieți Under 10 (148 participanți), iar sora sa geamănă, Arzu, locul 53 la secțiunea fete Under 10 (83 participanți). Runda de final a Mondialului este programată pentru duminică, 22 noiembrie. *** În turul întâi eliminatoriu al Cupei Mondiale de seniori, sorții au decis ca singurii șahiști români calificați, marii maeștri internaționali Liviu-Dieter Nisipeanu și Constantin Lupulescu, să se întâlnească între ei. Câștigătorul acestui trofeu, care va fi desemnat după șapte runde, urmează să devină challanger la titlul suprem, unde îl va avea ca adversar pe indianul Viswanathan Anand sau pe bulgarul Veselin Topalov. Cupa Mondială se va desfășura, între 20 noiembrie și 15 decembrie, în Siberia, la Khanti Mansisk, la 1.903 km nord-est de capitala Rusiei, Moscova. 128 de jucători sunt înscriși în turneu. Fondul total de premiere este de 1,6 milioane dolari, din care 120.000 dolari îi vor reveni campionului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei