Preliminariile EURO 2020 la fotbal Salvați de Pușcaș. Tricolorii, chin și jale în meciul cu Malta

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 10 Septembrie 2019 135
Echipa națională de fotbal a României a fost la un pas de o mare rușine, duminică seară, la Ploiești, în compania reprezentativei din Malta. Elevii lui Cosmin Contra veneau după înfrângerea la limită cu Spania, scor 1-2, și aveau nevoie de toate cele trei puncte puse în joc pentru a mai spera la o eventuală calificare la Campionatul European din 2020. 
După primele 45 de minute, tabela arăta 0-0, iar spectatorii prezenți pe "Ilie Oană" au început să își piardă răbdarea și chiar să îi fluiere pe fotbaliștii naționalei. 

În chiar primul minut al reprizei a doua, George Pușcaș a înscris unicul gol al meciului, după un corner executat ca la manual de Ianis Hagi. Au urmat momente confuze de joc, iar în minutul 89, toată asistența a amuțit, atunci când Farrugia a introdus balonul în poarta lui Ciprian Tătărușanu. Salvarea a venit de la asistent, care a ridicat fanionul, iar centralul a anulat reușita maltezului pe motiv de ofsaid. 

S-a terminat 1-0 pentru România, care acumulează astfel 10 puncte în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2020 și ocupă locul 3 în clasament. Pe poziția secundă, se află Suedia, cu 11 puncte, în timp ce Spania este lider, cu 18 puncte din tot atâtea posibile. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei