Cupa Cartierelor la fotbal, etapa a opta Șase etape de suspendare pentru doi jucători ai echipei FC Făgetului

de Sorin MIHALACHE Marţi, 26 Ianuarie 2010 1448
Unele dintre echipele participante la Cupa Cartierelor la fotbal în sală, turneu găzduit de Clubul Eden din bd.-ul Aurel Vlaicu, demonstrează că nu cunosc regula de bază a sportului: aceea că, uneori, trebuie să știi să și pierzi. Echipa FC Făgetului primește "bulina neagră" a etapei a opta a Cupei Cartierelor, nu numai pentru că a pierdut fără drept de apel meciul cu Global Systems "Mircea cel Bătrân", ci și pentru atitudinea lipsită de fair-play manifestată de unii dintre fotbaliștii săi. În loc să-și vadă de joc, aceștia l-au înjurat și chiar bruscat (!!!) pe arbitrul Laurențiu Ciuchiță. Organizatorii, care au anunțat încă de la începutul turneului că nu tolerează violența fizică sau verbală, au analizat incidentul și au decis ca portarul Făgetului să primească două etape de suspendare, iar jucătorul Tase - patru etape "pe tușă". "Le acordăm celor de la FC Făgetului ultimul avertisment, iar la următoarea abatere, echipa va fi exclusă din campionat. Să le fie rușine acestor jucători, care nu înțeleg că se află pe un teren de sport și nu în junglă!", au precizat organizatorii. Primul gol marcat din acțiune de un portar Altfel, tot în această rundă, am consemnat și primul gol al turneului marcat, din acțiune, de un portar. Este vorba de Cacau, goal-keeper-ul Cartierului Far, care a preluat mingea din propriul careu, a driblat tot și l-a "executat" pe omologul său dintre buturile Medgidiei. Iată și rezultatele rundei a opta: Detectors Piața Griviței - Servany Cumpăna 3-0 (neprezentare), FC Făgetului - Global Systems "Mircea cel Bătrân" 6-20, FC Palas - ISU Capitol 11-8 (Bodo 7, Ender 3, Dragoș / Musaca 3, Lucian Andrei 3, Pasma, Popescu), Sterk Medgidia - Cartier Far 7-15 (Suleyman 3, Suphi 2, Ali, Elghin / Evi 4, G. Lică 3, E. Lică 3, Marian Amzone 3, Iulian Camel, Cacau), Alma Soveja - FC 95 Tomis Nord 31-0 (Cătălin 8, Victor 7, Vlad 6, Bebi 4, Cioby 3, Doru 2, Marius). Gepa Tomis III a stat. Într-o altă partidă restantă, Detectors Piața Griviței a învins, cu scorul de 9-6, pe Real Poarta 6, cel mai frumos gol al întâlnirii - deviere în poartă, cu călcâiul - purtând semnătura lui Cătălin Naghi. Etapa viitoare se va desfășura după următorul program: sâmbătă, 30 ianuarie: Detectors Piața Griviței - ISU Capitol, Real Poarta 6 - Global Systems "Mircea cel Bătrân", Sterk Medgidia - Boss Km 4-5; duminică, 31 ianuarie: Gepa Tomis III - Servany Cumpăna, Alma Soveja - FC Făgetului, FC 95 Tomis Nord - FC Palas. Cartier Far stă. Clasament 1. FC Palas 8 8 0 0 83-29 24 2. Global Systems 6 6 0 0 91-36 18 3. ISU Capitol 7 5 1 1 78-57 16 4. Detectors 7 5 0 2 55-45 15 5. Alma Soveja 7 4 0 3 85-42 12 6. Real Poarta 6 7 4 0 3 71-58 12 7. Cartier Far 8 4 0 4 61-67 12 8. FC Făgetului 8 3 0 5 81-93 9 9. Gepa Tomis III 7 2 1 4 61-53 7 10. Boss Km 4-5 6 2 0 4 35-37 6 11. Cumpăna 8 2 0 6 61-96 6 12. Medgidia 6 0 0 6 32-89 0 13. Tomis Nord 7 0 0 7 32-134 0
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei