Se caută un lector doctor pentru a preda rugby la Universitate

de Sorin MIHALACHE Marţi, 25 Martie 2008 590
Florian Constantin, președintele Asociației Județene de Rugby, consideră că una dintre prioritățile Constanței sportive o reprezintă perfecționarea cadrelor de specialitate. "Rugby-ul, fie că se joacă în 15, fie în 7, este o disciplină tot mai mediatizată, cu numeroși practicanți și pasionați, iar la JO din 2012, cred că, pe lista sporturilor olimpice, se va regăsi și rugby-ul în 7. Având în vedere amploarea acestui fenomen și dacă vrem cu adevărat să scoatem din nou capul în Europa, trebuie să ne pregătim cu cea mai mare seriozitate. La nivelul Constanței, se simte nevoia înființării unui post de profesor cu specialitate rugby la Universitate. Antrenorii trebuie să se perfecționeze, pentru că bază de selecție există", a declarat Constantin. Și decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. George Stănculescu, este de acord cu remarca președintelui AJR. "Mă lupt de câțiva ani pentru a avea la facultate această specializare. Din păcate, nu am reușit să găsesc un tânăr care să-și dorească într-adevăr să vină la catedră și să îndeplinească, bineînțeles, condițiile de a preda în învățământul superior, adică să aibă gradul de lector doctor", a explicat Stănculescu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei