Cristian Balaj (51 de ani), președintele CFR Cluj, susține că Ciprian Deac (37 de ani) nu va mai juca în acest sezon, după accidentarea la umăr suferită în victoria cu Sepsi OSK, scor 2-1.
- Publicitate -
„În urma accidentării suferite sâmbătă seara, Ciprian Deac a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentelor în articulația umărului stâng și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. Operația a decurs fără probleme, iar decarul nostru așteaptă cu nerăbdare să înceapă recuperarea.
Îi suntem alături și suntem convinși că va trece, și de această dată, peste încercare, ca un adevărat luptător. Îți dorim multă sănătate, Cipri, și te așteptăm cât mai curând alături de noi!”, se arată în comunicatul emis de „feroviari”.