O fază a încins spiritele pe teren și în tribune în minutul 35, când, deși Mățel era căzut pe teren, accidentat la un contact cu Frunză, Rusescu a continuat faza și era chiar să marcheze, după ce a tras periculos la poartă, Curcă respingând. Pe gazon s-a creat un meleu, iar suporterii Farului au strigat la Dan Petrescu: "«Bursucule», englezule, unde e fair-play-ul?".
- Publicitate -
La conferința de presă de după meci, antrenorul Unirii a comentat faza: "Rusescu a zis că nu i-a văzut pe cei doi căzuți. Dar mingea a fost în primă instanță la Farul, de ce nu a dat-o afară? Nu aș fi vrut să înscriem la acea fază. Dacă vedea, era normal ca Rusescu să trimită în aut. Eu mereu le zic jucătorilor să joace în limitele fair-play-ului, să nu simuleze, să nu dea cu cotul".