Duminică, 07 Iunie 2026

Meciul pentru titlul WBA la categoria muscă Silviu Olteanu, înfrângere controversată în fața japonezului Kameda

de Sorin MIHALACHE Marţi, 28 Decembrie 2010 1464 < 1 min citire
Silviu Olteanu, boxer născut la Medgidia, a fost învins la puncte, în 12 runde, de Daiki Kameda, niponul păstrându-și, astfel, centura de campion mondial la categoria muscă, în versiunea WBA, într-un meci desfășurat în gala profesionistă de la Saitama (Japonia).
Olteanu, care trăiește în prezent la Madrid, a controlat lupta în cea mai mare parte, fiind boxerul mai agresiv, însă doi arbitri judecători i-au acordat victoria la puncte lui Kameda - Jose Roberto Torres (Puerto Rico), scor 115-113, și Levi Martinez (SUA), scor 116-112 -, în timp ce Roberto Ramirez (Puerto Rico) l-a văzut învingător la puncte pe Olteanu, cu un scor elocvent, 118-110.
Victoria lui Kameda a fost catalogată de presa internațională drept una controversată, jurnaliștii scoțând în evidență agresivitatea evidentă a constănțeanului.
Olteanu a ratat, astfel, șansa de a deveni al cincilea român campion mondial la box, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu.
Taguri
Articolul anterior Au plecat Smedescu și Mateescu. Cine urmează?
Articolul următor Horia Tecău și Simona Halep au câștigat peste 350.000 de dolari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei