Fosta mare campioană a Constanței și a României, gimnasta Simona Amânar, a vorbit foarte frumos despre legendara Nadia Comăneci.
- Publicitate -
Aceasta și-a amintit de câteva momente din copilăria sa, atunci când toate micuțele gimnaste doreau să ajungă ca Nadia.
„Pentru mine, la șase ani, când am început gimnastica, numele Nadiei era doar unul pe care îl auzeam pronunțat la oamenii mari, dar nu prea realizam eu cine este ea. Mama, în schimb, atunci când a luat decizia de a mă îndrepta spre sala de gimnastică, o admira enorm pe Nadia și își dorea foarte mult să ajung ca Nadia. Nadia este inegalabilă prin ceea ce a obținut, prin ceea ce simbolizează ea în gimnastică, dar cred că visul mamei mele de a mă apropia de rezultatele Nadiei a fost împlinit. De multe ori, mama a fost aproape să o întâlnească în carne și oase pe Nadia, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, ulterior plecând la cele veșnice. Dar, după ce am crescut, am început să realizez cine este Nadia, am obținut și eu primele rezultate în competiții, imaginea ei a reprezentat pentru mine un model de urmat. Am cunoscut-o ulterior și am descoperit că pe lângă marea sportivă, Nadia este și un om minunat", a declarat Simona Amânar.