Fosta campioană olimpică Simona Amânar a declarat că este încrezătoare că România va putea obţine o medalie la gimnastică artistică la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, prin Sabrina Voinea Maneca, medaliată cu aur la Europenele din 2022 şi la Cupa Mondială din 2023.
- Publicitate -
„Toată lumea îşi doreşte o medalie olimpică la gimnastică anul acesta, suntem optimişti. Şi de ce nu? Avem şanse. Avem o echipă frumoasă, o avem pe Sabrina Voinea. Dar în primul rând gimnastele trebuie să fie sănătoase şi să-şi facă exerciţiile aşa cum ştiu ele cel mai bine", a declarat fosta mare campioană a CS Farul Constanţa.
Totodată, ea îşi doreşte ca sportivele care vor face „săritura Amânar” la Jocurile Olimpice să câştige o medalie.
„Din păcate «săritura Amânar» nu o mai face nimeni din România, dar în lume se mai face. Chiar zilele trecute am aflat că brazilianca Rebeca Andrade doreşte să se prezinte la Jocurile Olimpice cu această săritură. Eu le doresc tuturor celor care încearcă această săritură să le aducă o medalie", a mai spus Simona Amânar.
Până în acest moment, 76 de sportivi români au obţinut calificarea la cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Paris, între 26 iulie şi 11 august.