Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep s-a calificat, ieri, în turul secund al turneului de la Tokyo (Japonia), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 2.369.000 de dolari.
Cap de serie nr. 13, Simona Halep a beneficiat în primul tur de abandonul rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, într-un moment în care scorul era 3-6, 7-6 (5), 3-0 în favoarea constănțencei. Meciul a durat două ore și 12 minute de joc, perioadă în care Simona a trecut prin momente dificile, reușind să salveze două mingi de meci ale adversarei, prima la 3-5 pe serviciul ei, cealaltă pe serviciul Anastasiei, la scorul de 5-6.
În turul doi, constănțeanca o va înfrunta pe Andrea Petkovici (Germania, locul 50 WTA), pe care a mai învins-o (6-3, 6-3), în luna iunie, în finala turneului de la Nurnberg.
Pentru accesul în turul doi, Simona Halep și-a asigurat 70 de puncte WTA și 12.480 de dolari.
În turneul de la Tokyo, mai evoluează și Sorana Cîrstea, care s-a calificat, duminică, în turul doi, unde va juca în compania japonezei Misaki Doi, beneficiară a unui wild-card.
S-a "lipit" de locul 18 WTA
Simona Halep se menține pe locul 18 (cel mai bun din carieră) în clasamentul WTA, dat, ieri, publicității, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat un loc, pe 21.
În topul celor mai bune 100 de jucătoare profesioniste din lume, se mai regăsesc alte două românce: Monica Niculescu, locul 42 (în urcare o poziție), și Alexandra Cadanțu, care staționează pe 71.
Nicio schimbare pe podium, unde Serena Williams ocupă primul loc, urmată de Victoria Azarenka și Maria Șarapova.
La masculin, Victor Hănescu a coborât 11 poziții față de săptămâna trecută și se află pe locul 74 în topul ATP, dat, ieri, publicității. Adrian Ungur a coborât și el trei locuri, până pe 120, iar Marius Copil se află pe 131, două trepte mai jos față de săptămâna precedentă.
Podiumul este neschimbat: 1. Novak Djokovic, 2. Rafael Nadal, 3. Andy Murray.
La dublu, constănțeanul Horia Tecău staționează pe locul 10.