Simona Halep, în semifinalele turneului Australian Open

de Sorin MIHALACHE Joi, 30 Ianuarie 2020 164
Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep, nr. 3 mondial, s-a calificat în semifinalele Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o, ieri, fără drept de apel, scor 6-1, 6-1, pe estoniana Anett Kontaveit, într-o partidă contând pentru sferturile de finală. 

Halep a atins pentru a doua oară semifinalele la Melbourne, după o victorie rapidă, în doar 53 de minute, în fața unei adversare aflate la cel mai bun rezultat din carieră la un Grand Slam. 

"Perfecțiunea nu există, dar sunt foarte fericită pentru felul în care am jucat. M-am simțit foarte bine pe teren, m-am mișcat bine. A fost un meci mare. E o plăcere să joc în Australia și sunt fericită că am jucat cel mai bun tenis al meu și am ajuns în semifinale", a declarat Simona Halep, imediat după meci. 

În semifinale, constănțeanca o va înfrunta pe spaniola Garbine Muguruza (locul 32 WTA), care, tot ieri, în sferturi, a învins-o în două seturi, scor 7-5, 6-3, pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (30 WTA). 

Muguruza conduce cu 3-2 în duelurile directe cu Halep, iberica reușind să obțină toate cele trei victorii în fața româncei pe suprafață dură. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei