Perechea Simona Halep/Raluca Olaru (România) s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Wuhan (China), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 2.828.000 dolari.
- Publicitate -
În runda inaugurală, jucătoarea din Constanța și partenera sa s-au impus, în trei seturi, scor 7-6 (3), 4-6, 10-8, în fața chinezoaicelor Qianhui Tang și Xinyu Wang, la finele unui joc care a durat o oră și 41 de minute.
Grație acestui succes, Halep și Olaru și-au asigurat un cec de 9.510 dolari și 105 puncte WTA la dublu. Următoarele lor adversare vor fi învingătoarele din meciul Kiki Bertens/Lesley Pattinama Kerkhove - Ying-Ying Duan (China)/Veronika Kudermetova (Rusia, cap de serie nr. 8).
La simplu, Simona Halep este acceptată direct în turul secund, unde o va înfrunta pe învingătoarea din partida Barbora Strycova (Cehia) - Xiyu Wang (China).