Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep a anunţat că a decis să joace în meciul României cu Italia, din play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, noua denumire a Fed Cup, iar în aceste condiţii, cel puţin în opinia vicepreşedintelui Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac, şansele naţionalei tricolore cresc substanţial.
- Publicitate -
„Sigur, cu Simona Halep în echipă, balanţa este înclinată în favoarea noastră, şansele noastre sunt undeva la 75% de câştig. Avem nevoie de această victorie şi sunt sigur că fetele o vor realiza", a declarat vicepreşedintele FRT, George Cosac.
Partida România - Italia, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, este programată pe 16-17 aprilie, la Cluj-Napoca.
Cu această ocazie, Monica Niculescu va debuta în postura de căpitan al naţionalei României.
XXX
Simona Halep, nr. 3 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA de la Miami, după ce a învins-o, în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-0, pe Caroline Garcia (Franţa), într-o partidă contând pentru runda a doua.
Graţie acestui succes, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 26.000 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va întâlni pe Anastasija Sevastova (Letonia).
Simona Halep joacă şi la dublu, alături de Angelique Kerber (Germania), adversarele din prima rundă fiind Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), principalele favorite.