Sorana Cîrstea, debut cu dreptul la Australian Open

de Cuget Liber Luni, 20 Ianuarie 2020 186
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe cehoaica Barbora Strycova cu 6-2, 7-6 (5), luni, la Melbourne, relatează Agerpres. Cîrstea (29 ani, 74 WTA) a avut nevoie de o oră și 43 de minute pentru a obține victoria în fața adversarei sale (33 ani, 34 WTA), cap de serie numărul 32. Românca a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a dominat la mingile direct câștigătoare (32-15), chiar dacă a făcut mai multe erori neforțate (32-22).
Singura confruntare anterioară a avut loc în 2019, în optimi la Istanbul, Strycova câștigând cu 6-2, 1-6, 6-3.
Cîrstea și-a asigurat un cec de 128.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi tânăra jucătoare americană Cori Gauff (15 ani, 67 WTA), care a dispus luni de ''veterana'' Venus Williams (39 ani, 55 WTA) cu 7-6 (5), 6-3.
Alte trei românce se află pe tabloul de simplu la Melbourne, Simona Halep (a patra favorită), care o va înfrunta în primul tur pe americanca Jennifer Brady, Irina Begu o va avea ca adversară pe olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul nouă, iar Monica Niculescu o va întâlni pe franțuzoaica Alize Cornet.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei