Vineri, 05 Iunie 2026

Spadasinele, la Cupa Mondială de la Doha

de Sorin MIHALACHE Luni, 13 Ianuarie 2014 174 < 1 min citire
Spadasinele, la Cupa Mondială de la Doha
Echipa feminină de spadă a Româ-niei, vicecampioană europeană în 2013 și medaliată cu bronz la Mondiale, se află în pragul debutului noului sezon competițional, care va avea loc efectiv în perioada 17-19 ianuarie, odată cu întrecerile Cupei Mondiale de la Doha (Qatar), informează Agerpres.  Ana Maria Brânză, Simona Deac, Maria Udrea și Raluca Sbârcia vor participa la concursul de la Doha (Qatar), pe 17 și 18 ianuarie fiind programate întrecerile probei individuale, iar pe 19 ianuarie va avea loc concursul pe echipe. Ana Brânză, campioana europeană en-titre, a câștigat acest concurs în 2009, iar anul trecut a terminat pe locul al doilea. 
Delegația României va fi condusă de antrenorul Octavian Zidaru (60 de ani), care a precizat, pe site-ul oficial al Federației Române de Scrimă, că pregătirile pentru noul sezon au început încă de la 1 octombrie 2013. "Am avut o perioadă de readaptare la efort, am trimis fetele la competiții de o mai mică amploare, am avut un stagiu de pregătire fizică la Moeciu, iar acum facem exerciții de îmbunătățire a tehnicii", a explicat Zidaru.
Taguri
Articolul anterior Săgeata Năvodari intră în cantonament la Izvorani
Articolul următor România, calificată în play-off-ul CM de handbal masculin din 2015

Comentează știrea

christian louboutin shoe box
28 februarie 2014
christian louboutin shoe box

christian louboutin peep toe mary janes Stiri Sport : Spadasinele, la Cupa Mondială de la Doha | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin shoe box http://swifg.com/images/fake-christian-louboutin.asp

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei