Joi, 04 Iunie 2026

HCM Constanța - HC Minaur Baia Mare 30-21, în Liga Națională de handbal masculin Spectacol și goluri multe

de Sorin MIHALACHE Luni, 16 Martie 2009 730 2 min citire
HCM Constanța nu se împiedică de echipele mici din Liga Națională. Vicecampioana României a învins lejer, scor 30-21, pe Minaur și și-a adjudecat două puncte prețioase, care o mențin în fotoliul de lider al ierarhiei.
În prima repriză a partidei dintre HCM Constanța și HC Minaur Baia Mare, disputată sâmbătă după-amiază, la Sala Sporturilor, în etapa a 19-a de campionat, am consemnat doar iureșul irezistibil al formației gazdă.
Băieții lui Zoran Kurteș și Eden Hairi au zburdat pe teren și, la fel cum o făcuseră, runda precedentă, la Pitești, s-au apărat perfect, primind în primele 30 de minute numai șapte goluri.
În faza ofensivă, constănțenii au găsit soluții, contraatacul a funcționat de minune, tabela indicând la pauză o diferență netă, 15-7.
După pauză, HCM a menținut ritmul și a făcut spectacol pentru public. Scor final, 30-21.
Pentru HCM, au marcat Toma (6), Sabou, Mureșan (câte 4), Hejtmanek, Popovic, Nicolae (câte 3), Pavlovic, Murtaza (câte 2), Băiceanu, Buricea, Csepreghi (câte 1).
v v v
Tot sâmbătă, în aceeași etapă a Ligii Naționale, handbaliștii de la CSM Medgidia au pierdut, pe teren propriu, cu scorul de 24-26, partida cu Dinamo. Trupa antrenată de Ion Crăciun a ținut piept bucureștenilor timp de o repriză (11-11 la pauză), dar, în parțialul secund, oaspeții au înclinat balanța în favoarea lor.
Golurile CSM-ului au fost înscrise de Cazan (6), Tașcă, Oselinsche (câte 4), Musteață, Pușcașu (câte 3), Dinescu și Săulescu (ambii câte 2).
Celelalte rezultate ale rundei: CS H&V Pitești - Bucovina Suceava 26-37, U Cluj - CSM Oradea 35-21, HC Odorhei - UCM Reșița 30-32, Steaua București - Știința Bacău 40-33, Poli Timișoara - Pandurii Târgu Jiu 17-25.
În clasament, lideră este HCM Constanța, cu 32 de puncte, urmată de UCM Reșița (29 p), Dinamo (28 p), Steaua și Știința Bacău, ambele cu 24 p, departajate la golaveraj. CSM Medgidia ocupă poziția a zecea, cu 15 p.
Etapa viitoare (miercuri, 18 martie), ambele echipe dobrogene vor evolua în deplasare: CSM Oradea - HCM Constanța și Știința Bacău - CSM Medgidia.
Taguri
Articolul anterior Boxerul Irinel Orăscu a câștigat Cupa României
Articolul următor "Sirenele" merg în play-off de pe poziția secundă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei