Joi, 04 Iunie 2026

Sport extern

de Cuget Liber Luni, 18 Ianuarie 2010 315 1 min citire
Kerzhakov, la Zenit St. Petersburg
Atacantul lui Dinamo Moscova, Alexander Kerzhakov, a semnat un contract cu Zenit Sankt Petersburg, echipă la care a mai jucat în perioada 2001 - 2006.
Kerzhakov, care a mai trecut pentru un sezon și jumătate pe la FC Sevilla, a fost unul dintre cei mai iubiți jucători la Sankt Petersburg, el marcând 64 de goluri în cinci sezoane pentru fosta câștigătoare a Cupei UEFA.
Începând cu acest sezon, gruparea rusă este antrenată de italianul Luciano Spaletti.
Gilles Simon nu va participa la Australian Open
Tenismenul francez Gilles Simon a anunțat că nu va participa la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, din cauza faptului că nu a reușit să se recupereze complet după accidentarea suferită la genunchi, la Roland Garros.
Numărul 15 mondial s-a aflat în Australia în ultimele zile, însă medicii i-au recomandat să nu forțeze. Simon este al doilea jucător de top care nu va participa la Australian Open din cauza problemelor medicale, după argentinianul David Nalbandian, care și-a anunțat retragerea la începutul săptămânii trecute.
Portsmouth amenință cu justiția
Oficialii clubului englez Portsmouth, unde ar putea ajunge și românul Răzvan Cociș, au afirmat că vor să dea în judecată Premier League în cazul în care nu li se va ridica interdicția la transferuri.
Portsmouth nu poate efectua transferuri în această perioadă din cauza datoriilor, iar șapte milioane de lire sterline, bani proveniți din drepturile TV, au fost direcționați către echipele din Premier League către care formația avea datorii. Oficialii doresc să obțină cel puțin dreptul de a lua jucători sub formă de împrumut.
Taguri
Articolul anterior Bancuri
Articolul următor Curcă nu a făcut deplasarea la Poiana Brașov

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei