Sâmbătă, 17 septembrie, Federația Română de Oină, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Surdila-Greci, Asociația Județeană de Oină Brăila și ACS Victoria Surdila-Greci, organizează Cupa Satelor la oină seniori.
- Publicitate -
Patru echipe vor participa la competiţie: ACS Victoria Surdila-Greci, CS Energia Râmnicelu, CS Biruinţa Gherăeşti şi CS Speranța Tătaru.
Meciurile vor fi găzduite de stadionul „Comunal” Surdila-Greci, cu începere de la ora 10.00.
Parteneri: Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila.
„Urăm mult succes tuturor echipelor participante”, a transmis preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină