Vineri, 05 Iunie 2026

Stadion și sală polivalentă, până în 2022! Unde?

de Cuget Liber Joi, 14 Martie 2019 870 < 1 min citire
Stadion și sală polivalentă, până în 2022! Unde?
Președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, Bixi-Pompiliu Mocanu, a anunțat, astăzi, că în cadrul Complexului Sportiv din Bulevardul Ghencea vor mai fi construite, în afara arenei de fotbal, un stadion de atletism și o sală polivalentă.
El a menționat că aceste două noi proiecte vor fi finalizate până în anul 2022.
"Vom avea o bază sportivă completă care poate genera nu numai performanțe, dar va putea găzdui competiții la toate disciplinele sportive. O să fie ceva frumos în 2-3 ani. Stadionul de atletism și sala polivalentă se află pe lista de investiții a Companiei Naționale de Investiții. Noi facem demersurile necesare pentru finanțarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate anul acesta, iar anul viitor poate reușim să le pornim. Ca orizont de timp, sper ca în 2021-2022 să finalizăm stadionul de atletism și sala polivalentă. Lucrările nu au început pentru că încă nu există o aprobare oficială, dar sunt făcute demersurile oficiale la nivelul Ministerului Apărării Naționale către Ministerul Dezvoltării Regionale în acest sens", a precizat Mocanu.
Taguri
Articolul anterior Concert Koszika și lectură din opera lui Macedonski, la Muzeul Național al Literaturii Române
Articolul următor Brexit. Camera Comunelor a respins amendamentul care cere un nou referendum

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei