Steaua și Dinamo se pot întâlni în Cupa României doar în finală

de Marian BOCAI Joi, 25 Noiembrie 2010 1251
Steaua și Dinamo vor fi în aceeași urnă la tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României la fotbal, astfel că se pot întâlni doar în finala întrecerii, care va avea loc pe 25 mai 2011, la Brașov. Semifinalele se stabilesc mâine, la Casa Fotbalului din București, începând cu ora 15,30. În urna A, vor fi repartizate echipele clasate în primele șase locuri în Liga 1, ediția 2009-2010, Steaua și Dinamo, iar în urna B, celelalte formații calificate, FC Brașov și Gloria Bistrița. Se vor împerechea echipele din urna A cu cele din urna B. Semifinalele se vor disputa în sistem eliminatoriu, tur-retur. Dacă, la terminarea celor 90 de minute ale jocului retur, echipele se vor afla la egalitate de puncte și de golaveraj, golurile marcate în deplasare se vor socoti dublu, fiind declarată învingătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă, procedând astfel, nu se va putea stabili echipa învingătoare, se va trece la disputarea a două reprize de prelungiri, a câte 15 minute, și, după caz, la lovituri de departajare din punctul de pedeapsă. Echipa organizatoare a jocului tur pentru fiecare semifinală se va stabili prin tragere la sorți.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei