Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Stejarii", start în prima etapă a Europenelor de rugby în 7

de Sorin MIHALACHE Vineri, 08 Iunie 2018 300 1 min citire
"Stejarii", start  în prima etapă  a Europenelor  de rugby în 7
Naționala de rugby 7 a României debutează, astăzi, la prima etapă a Campionatului European, organizată în Croația, la Zagreb. Lotul tricolor este alcătuit din 12 jucători, căpitan de echipă fiind desemnat constănțeanul Daniel Carpo.
"Obiectivul pentru acest Campionat European este să câștigăm cele două etape din această lună, din Croația și Lituania. Îmi doresc ca echipa să aibă continuitate, pentru că încercări de a aduce rugby-ul în 7 în prim plan s-au mai făcut, însă nu au ținut decât câteva luni, după care proiectele s-au anulat. Acum, din ce am văzut, există o emulație deosebită pentru rugby în 7 și îmi doresc să aibă continuitate. Cred că este cea mai puternică echipă de rugby în 7 pe care o avem acum și cred că asta va aduce o mare responsabilitate pentru noi, pentru că, atunci când ai jucători de valoare, rezultatele trebuie să vină. Este o postură nouă pentru mine, cea de căpitan, este o mare onoare și sper să ajut cât mai mult echipa, să fiu un exemplu pentru colegii mei", a declarat Daniel Carpo.
La etapa de la Zagreb, echipele sunt împărțite în trei grupe: A: Belgia, Croația, Israel, Bulgaria; B: România, Lituania, Cipru, Ungaria; C: Luxemburg, Ucraina, Danemarca, Letonia.
"Stejarii" vor juca, în primul meci, cu Ungaria, apoi vor înfrunta Ciprul și Lituania.
Taguri
Articolul anterior Karatiștii de la CS Shiai, calificați la Naționale
Articolul următor Kaiaciștii și canoiștii, obiective modeste la CE de la Belgrad

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei