Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Surpriză la echipa noastră națională. Bogdan Stancu a anunțat că se retrage!

de Cuget Liber Miercuri, 21 Februarie 2018 114 < 1 min citire
Surpriză la echipa noastră națională. Bogdan Stancu a anunțat că se retrage!
Atacantul formației turce Bursaspor, Bogdan Stancu (30 de ani), a decis să pună capăt carierei internaționale de la prima reprezentativă a României, anunță site-ul FRF.
Jucătorul a transmis miercuri o scrisoare deschisă Federației în care își explică decizia, subliniind că dorește să acorde mai multă timp familiei sale și clubului la care evoluează în prezent, potrivit Agerpres.
''Cu un profund sentiment de regret doresc să anunț, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la Echipa Națională a României. Recunosc, nu mi-a fost ușor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent și, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele. Doresc, desigur, să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Națională a României. Mulțumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federației Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât și colegilor de echipă. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei și de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României'', a scris Stancu.
Taguri
Articolul anterior Se cutremură biserica! ÎPS Teodosie, pus sub urmărire penală
Articolul următor Porturile maritime românești au manipulat cu peste 37% mai multe mărfuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei