Astăzi Surprize de la Farul pentru doamne și domnișoare

de Marian BOCAI Marţi, 01 Martie 2011 1032
Lotul "marinarilor" va fi prezent, începând cu ora 18, la "City Park Mall", pentru a împărți flori de 1 Martie. Fotbaliștii Farului au întâlnire, diseară, cu doamnele și domnișoarele, cu ocazia zilei de 1 Martie. "Marinarii" se vor deplasa la ora 18 la "City Park Mall", unde vor împărți flori (lalele) reprezentantelor sexului frumos prezente la acea oră la centrul comercial. Pregătind acțiunea, fariștii au căutat, ieri, lalele albastre, în culorile clubului, însă, cum nu au găsit, s-au orientat spre alte nuanțe. După ce au avut pauză duminică, fotbaliștii Farului au revenit la antrenament ieri după-amiază, iar astăzi vor lucra în prima parte a zilei. Tot ieri, s-a aflat că, mai mult ca sigur, prima etapă a returului Ligii a II-a nu se va amâna, urmând a se juca în acest week-end. Multe cluburi și-au dat acceptul verbal pentru amânare, invocând condițiile atmosferice vitrege, însă la Federația Română de Fotbal nu au ajuns decât 14 cereri oficiale, număr prea mic pentru ca FRF să aprobe cererea. Totuși, decizia amânării s-ar putea lua, astăzi, dacă și restul echipelor ar trimite solicitări oficiale. FC Farul este pentru amânarea returului, vicepreședintele grupării constănțene, Robert Avramescu, declarând, pentru "Cuget Liber", că "marinarilor" le-ar prinde bine încă o săptămână de pregătire, în condițiile în care echipa s-a reunit mai târziu în această iarnă. "Am avea astfel timp să ne punem la punct sub toate aspectele. În plus, terenul e înghețat acum, a rezistat, nu-s probleme cu el, însă, dacă, la finele acestei săptămâni, timpul se va înmuia, suprafața de joc se va strica", a detaliat Avramescu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei