Duminică, 07 Iunie 2026

Tenis / Djokovic și Nadal s-au calificat în turul 2 la Beijing

de Cuget Liber Marţi, 06 Octombrie 2015 97 2 min citire
Tenis / Djokovic și Nadal s-au calificat în turul 2 la Beijing
Sârbul Novak Djokovic, nr. 1 mondial și principal favorit, și spaniolul Rafael Nadal, cap de serie nr. 3, s-au calificat marți în turul 2 al turneului ATP de la Beijing, dotat cu premii în valoare de 2.700.510 dolari, transmite Agerpres.ro.
În turul inaugural, Djokovic l-a învins cu 6-1, 6-1 pe italianul Simone Bolelli, iar Nadal a dispus cu 6-4, 6-4 de chinezul Di Wu.
Dacă Djokovic a fost expeditiv în fața lui Bolelli, fostul nr. 1 mondial Rafael Nadal (29 ani) a suferit în fața chinezului Di Wu, nr. 230 mondial, fostul său copil de mingi, în fața căruia și-a pierdut de patru ori serviciul.
Spaniolul a disputat primul său meci după eliminarea din turul 3 la US Open, după ce nu a reușit să atingă decât de două ori sferturi de finală anul acesta într-un turneu de Mare Șlem.
La rândul său, Wu (24 ani) i-a ținut piept spaniolului, căruia i-a fost copil de mingi la Masters, când acest turneu se desfășura la Shanghai (2005-2008), înainte de a deveni partenerul său de antrenament.
''La Mastersuri am fost copilul de mingi al lui Rafa, iar acum tocmai am jucat împotriva lui. Nu este puțin lucru'', a declarat chinezul.
''Nu avem nevoie să vorbim despre încrederea mea, de ritmul meu'', a declarat Nadal, ajuns pe locul 8 ATP. ''Este nivelul meu de astăzi și trebuie să lucrez din greu pentru a încerca să ameliorez acest nivel actual'', a adăugat spaniolul.
''Mâine este o altă zi. Astăzi am jucat un meci pe care aș fi putut să-l joc mai bine și cred că pot să joc mai bine mâine, pentru că m-am antrenat bine'', a asigurat Nadal.
''Scopul meu este să-mi regăsesc nivelul, mai ales pe zgură, anul viitor'', a conchis jucătorul care deține 14 titluri de Mare Șlem.
Alte rezultate din turul 1:
John Millman (Australia) — Tommy Robredo (Spania) 4-6, 6-1, 6-0
David Ferrer (Spania/N.4) — Thomaz Bellucci (Brazilia) 6-4, 6-3
Yen-Hsun Lu (Taiwan) — Adrian Mannarino (Franța) 6-3, 6-2
Vasek Pospisil (Canada) — Victor Estrella (Republica Dominicană) 4-6, 7-5, 6-0
Taguri
Articolul anterior Buzău: Două cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate, iar al treilea există suspiciuni
Articolul următor Câți membri PSD sunt așteptați la scrutinul intern de duminică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei