Finala turneului BCR Iaşi Open (WTA 125), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, se va disputa între româncele Ana Bogdan şi Irina Begu, după victoriile obţinute, sâmbătă, în semifinale, scrie Agerpres.
- Publicitate -
Irina Begu (32 ani, 31 WTA), principala favorită, a dispus de slovena Tamara Zidansek (25 ani, 139 WTA), cu 5-7, 6-4, 6-3, după aproape trei ore de joc (2 h 56 min).
Begu a pierdut primul set cu 5-7, iar în actul secund a fost condusă cu 3-0, revenind spectaculos, cu cinci ghemuri câştigate la rând. În decisiv, Zidansek a câştigat ghemul inaugural, dar apoi Begu a luat cinci ghemuri la rând, impunându-se cu 6-3.
foto: fanatik.ro