Campioana turneului ITF Mamaia Idu - Comvex Trophy, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, se va decide în această seară.
- Publicitate -
Începând cu ora 20.30, pe zgura de la Tenis Club Idu Mamaia, va avea loc finala probei de simplu, în care se vor duela olandeza Cindy Burger și românca Cristina Dinu (nr. 2). În semifinale, Burger a produs surpriza, învingând principala favorită - Melanie Klaffner, scor 6-1, 6-2, în timp ce Dinu s-a impus în meciul cu Indy De Vroome (Olanda, nr. 8), scor 6-3, 6-4.