Duminică, 07 Iunie 2026

Tenis, Premier 5, Cincinnati / Simona Halep o întâlnește pe Lucie Safarova în optimi

de Cuget Liber Joi, 14 August 2014 94 < 1 min citire
Tenis, Premier 5, Cincinnati / Simona Halep o întâlnește pe Lucie Safarova în optimi
Jucătoarea cehă Lucie Safarova, locul 17 WTA și cap de serie numărul 16, a învins-o, miercuri, cu scorul 6-4, 6-2, pe Zarina Dias din Kazahstan, locul 52 WTA, în turul al doilea al turneului Premier 5 de la Cincinnati și va juca împotriva Simonei Halep în faza următoare a competiției.
Safarova a avut nevoie doar de o oră și 11 minute pentru a câștiga meciul cu jucătoarea venită din calificări, care le eliminase anterior pe Monica Niculescu și Irina-Camelia Begu, scrie Mediafax.ro. 
Halep și Safarova s-au întâlnit de trei ori până acum, scorul fiind de 2-1 în favoarea româncei. Ultima lor partidă a avut loc în turul al doilea al turneului de la Indian Wells, când Halep a câștigat, cu scorul 6-2, 4-6, 6-4. Tot în trei seturi și tot în favoarea actualei ocupante a locului 2 WTA s-a încheiat și partida din 2013, din semifinalele turneului de la Nurnberg, scor 6-3, 0-6, 6-2.
Taguri
Articolul anterior Atenție, pietoni! Unde vă veți întâlni, astăzi, cu polițiștii rutieri
Articolul următor Prinsă cu muniție și încărcător de pistol, la graniță

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei