Duminică, 07 Iunie 2026

Tenis / Simona Halep, mari dureri în timpul meciului cu Graceva. „Nu ştiu cum am câştigat, dar e o victorie mare!”

de Sorin MIHALACHE Vineri, 29 Octombrie 2021 149 < 1 min citire
Tenis / Simona Halep, mari dureri în timpul meciului cu Graceva. „Nu ştiu cum am câştigat, dar e o victorie mare!”
Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep (30 ani, 18 WTA) a declarat, la finalul partidei cu rusoaica Varvara Graceva, din optimile de finală ale turneului WTA 250 Transylvania Open, că a resimţit dureri destul de mari în timpul acestui meci.
Mi s-a blocat spatele, durerea a fost destul de mare. Nu puteam să mă aplec sau să mă mişc în acel moment. Dar sunt obişnuită cu asemenea durere, am mai trecut prin astfel de momente. Am vrut să continui şi să închei partida. Important este că am câştigat acest meci, deşi nu ştiu cum, dar este o victorie mare", a explicat Simona Halep.
Principală favorită la câştigarea trofeului, constănţeanca s-a calificat fără emoţii în sferturile Transylvania Open, după ce a învins-o, în două seturi, scor 6-4, 6-2, pe rusoaica Varvara Graceva.
Graţie acestui succes, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA. În sferturile de finală, ea o va înfrunta pe Jaqueline Cristian (23 ani, 105 WTA).
Foto: Facebook / Transylvania Open 
Taguri
Articolul anterior GCS: 15 copii cu vârste cuprinse între 0 şi 9 ani au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei
Articolul următor Peste 60 de trenuri de călători vor fi în circulație în noaptea de sâmbătă spre duminică, în momentul trecerii la ora de iarnă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei