UPDATE - Timea Bacsinszky, adversara Simonei Halep în finală la Shenzhen
- Publicitate -
Jucătoarea elvețiană Timea Bacsinszky (locul 47 WTA), cap de serie numărul 8, va fi adversara Simonei Halep, principala favorită, în finala turneului de la Shenzhen (China), după ce a trecut, vineri, în semifinale de Petra Kvitova (Cehia, locul 4 mondial), scor 6-4, 6-4. Bacsinszky și Halep s-au mai întâlnit o singură dată, în 2010, la turneul de la Torhout (Belgia), când s-a impus românca, scor 6-1, 6-3. Finala de la Shenzhen este programată sâmbătă, de la ora 7.
Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul unu, s-a calificat, astăzi, în finala turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, după ce a trecut de sportiva chineză Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3.
În finală, Halep o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre Petra Kvitova, cap de serie numărul 2, și Timea Bacsinszky, a opta favorită. Pentru accederea în finală la Shenzhen, Halep va primi 180 de puncte WTA și 55.323 de dolari.