Vineri, 05 Iunie 2026

Tenis / Simona Halep s-a impus în finala de la Nurnberg

de Cuget Liber Sâmbătă, 15 Iunie 2013 153 < 1 min citire
Tenis / Simona Halep s-a impus în finala de la Nurnberg
Proba de simplu din cadrul turneului de tenis WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 235.000 de dolari, a fost câștigată de românca Simona Halep, cap de serie nr. 7, care a dispus în finala de sâmbătă, cu 6-3, 6-3, într-o oră și 24 de minute, de Andrea Petkovic (Germania), potrivit Agerpres.ro.
Simona Halep, aflată pe locul 58 în clasamentul mondial înaintea acestui turneu, a obținut primul ei trofeu, după ce a mai reușit să fie prezentă în alte trei acte finale ale competițiilor din circuitul mondial, de două ori la Fes și o dată la Bruxelles. De asemenea, Halep a egalat scorul, la 1, în întâlnirile directe cu Petkovic, jucătoare revenită după o accidentare, dar care a fost și pe locul 9 în lume.
De altfel, turneul din orașul german a fost deosebit de prielnic jucătoarelor românce, în proba de dublu impunându-se, tot sâmbătă, Raluca Olaru, în pereche cu rusoaica Valeria Solovieva, cele două obținând victoria, cu 2-6, 7-6 (3), 11-9, în fața cuplului germano-ceh Anna-Lena Gronfeld/Kveta Peschke. 
Taguri
Articolul anterior Seism cu magnitudinea de 6,2 în Grecia
Articolul următor Accident rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei