Tenismenul Victor Crivoi, locul 256 ATP, l-a învins, miercuri, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-4, pe Blaz Kavcici din Slovenia, locul 107 ATP și cap de serie numărul 5, calificându-se în sferturile de finală ale turneului challenger de la Marrakech, fază în care l-ar putea întâlni pe Adrian Ungur.
- Publicitate -
Venit din calificări, Victor Crivoi, și-a asigurat astfel un cec în valoare de 875 de euro și 15 puncte ATP și l-ar putea avea adversar în sferturi pe Adrian Ungur, dacă acesta va trece de slovacul Norbert Gombos, meci care se dispută la ora transmiterii acestei știri.
La turneul din orașul marocan participă și Victor Hănescu. El va juca, tot miercuri, în turul doi, cu francezul Augustin Gensse.