Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Preliminariile CM 2014 la fotbal Turcia, următoarea provocare pentru tricolori

de Andrei ALDEA Luni, 09 Septembrie 2013 79 1 min citire
Echipa națională de fotbal a României a învins, vineri, Ungaria (3-0), în preliminariile pentru Cupa Mondială 2014, însă greul îl reprezintă meciul cu Turcia, de mâine, care pune la bătaie trei puncte importante în lupta pentru locul 2 în grupa D. 
"I-am mai bătut pe turci. Sper să o facem și marți. Cu Turcia va fi infinit mai greu decât cu Ungaria. Au un antrenor excepțional, jucători de clasă. Dar am mai jucat cu ei și cu Terim (n.r. - selecționerul Turciei). I-am mai învins. Sper să repet asta și marți", a declarat selecționerul României, Victor Pițurcă. 
Turcia a obținut și ea o victorie impunătoare în fața naționalei Andorrei, scor 5-0, și anunță că nu îi este teamă de jocul cu tricolorii.
"Trebuie să continuăm să jucăm cum am făcut-o cu Andorra. Însă acel meci nu va fi la fel ca acesta. Atmosfera va fi incendiară. Publicul va fi al lor. Va fi interesant. Nu avem ce pierde. Și nu ne este teamă. Trebuie să fim atenți. Vom face totul pentru a învinge", a spus selecționerul Turciei, Faith Terim. 
România - Turcia se joacă mâine, de la 21.00 (în direct pe Antena 1), pe Arena Națională, meci contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2014 din Brazilia. 
Pițurcă nu se va putea baza pe serviciile lui Bourceanu, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. El va fi înlocuit de noul stelist, Ionuț Neagu.
Taguri
Articolul anterior RCJ Constanța a încasat opt eseuri de la Baia Mare
Articolul următor SCHIMBĂRI PE STRĂZILE CONSTANȚEI. Unde vor fi amplasate noile SENSURI UNICE și SENSURI GIRATORII

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei