de Mircea GHIȚĂLuni, 04 Mai 2026 148 < 1 min citire
Asculta stirea
După trei zile, competiția s-a încheiat cu un circuit de 70 km pe Bulevardul Tomis din Constanța, unde sprinturile, evadările și finișurile spectaculoase au putut fi urmărite de la câțiva metri distanță de iubitorii sportului.
- Publicitate -
Liderul clasamentului general, după etapele de fond de vineri și sâmbătă, constănțeanul Mihnea Harasim (Steaua București) și-a păstrat tricoul galben. Tot el s-a impus și la Under 23, victorie care i-a adus tricoul alb al competiției.
La fete, Brigitte Belu, de la CSM Constanța, a rămas în fruntea clasamentului general și a câștigat tricoul roz al Turului Dobrogei.
Organizat de CSM Constanța, Turul Dobrogei s-a reluat după o pauză de șapte ani și a reunit la start 132 de sportivi profesioniști din România, Bulgaria și Republica Moldova.
În ultima zi, pe lângă etapa finală din competiția profesioniștilor, au avut loc și cursele rezervate copiilor și amatorilor.