Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un antrenor din Liga 1 și-a anunțat demisia

de Cuget Liber Joi, 28 Noiembrie 2013 271 < 1 min citire
Un antrenor din Liga 1 și-a anunțat demisia
foto: liga2.prosport.ro
FC Botoșani a pornit excelent în actuala ediție de campionat, dar între timp lucrurile s-au schimbat pentru formația antrenată de Cristi Popovici.
Moldovenii se găsesc în prezent pe locul 11, având totuși 5 puncte peste zona retrogradării, după ce în ultimele șase etape au înregistrat cinci înfrângeri și un singur rezultrat de egalitate. Mai mult decât atât, FGC Botoșani n-a mai cunoscut gustul victoriei de două luni, de la victoria din 29 septembrie cu 2-1 obținută în deplasare contra Coronei. 
În aceste condiții, în ultimele zile s-a vorbit tot mai insistent despre demiterea lui Popovici. Paradoxal, acum antrenorul este cel care anunță că s-a decis să plece la finalul turului, indiferent de rezultatele pe care le va obține echipa sa în perioada imediat următoare:
"Eu nu sunt căpușă să stau undeva! Dacă patronul mă dorește la echipă, să-mi arate lucrul ăsta. Să avem răbdare, poate pierdem cu Chiajna și mă dă afară! Dacă membrii conducerii decid că alt antrenor poate face lucruri mai bune, m-aș bucura să se întâmple lucrul acesta. Eu îmi văd de treabă pentru că așa consider că sunt normale lucrurile. Chiar dacă bat Chiajna și Dinamo, tot sunt decis să plec", a spus Popovici, scrie digisport.ro.
Taguri
Articolul anterior Aveți nevoie de o proteză medicală? Iată cum se decontează aceste intervenții
Articolul următor Bursa de Valori București este pe plus

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei