O echipă din România este mai aproape ca niciodată de a ieși din grupele
- Publicitate -
Ligii Campionilor la handbal masculin. HCM Constanța are un parcurs excelent în actuala stagiune și a bifat cea de-a treia victorie consecutivă în cea mai importantă competiție rezervată cluburilor de pe Bătrânul Continent.
Cel puțin până duminică, zi în care se vor disputa ultimele două partide ale etapei a patra (Pick Szeged - Pevafersa Valladolid și Montpellier HB - Chekhovskie Medvedi), HCM Constanța este ocupanta fotoliului de lider în Grupa A.
În urma succesului de la Salonic, campioana României a ajuns la "cota" șase puncte, cu două mai mult decât Montpellier și Medvedi și trei în plus față de Szeged și Valladolid. Cu puțină șansă (rușii să scoată o remiză în Franța), HCM își poate păstra locul fruntaș și săptămâna viitoare, dar, indiferent de rezultatele de duminică, șansele de acces în optimile de finală - principalul obiectiv - rămân intacte.
Câștigând (30-26) la Salonic, formația constănțeană i-a scos definitiv pe greci din calculele calificării, necunoscută fiind acum doar numele celei de-a doua echipe care va părăsi competiția. Cu siguranță, va fi vorba despre o forță a handbalului european.
Revenind la meciul cu PAOK, trebuie spus că, exceptând câteva minute de echilibru din prima repriză, trupa lui Zoran Kurteș a dominat autoritar. Chiar dacă portarul Mihai Popescu n-a prins o zi fenomenală, apărarea a fost la înălțime, necăzând în capcana "calului troian" întinsă de Riganas și compania. Grație mobilității, agresivității și intuiției, constănțenii au reușit multe intercepții, Laurențiu Toma și Alexandru Sabou finalizând cu gol sprinturile pe faza a doua. Pivotul Silviu Băiceanu s-a bătut ca un leu pe semicerc și a fost omul reprizei întâi, iar după pauză, Alexandru Csepreghi a preluat rolul virtuozului, năucindu-l pe goal-keeper-ul grec cu "trasoarele" sale de la 9-10 metri.
Din păcate, în ultimul minut de joc, când soarta partidei era pecetluită, nimeni și nimic nemaiputând ame-nința victoria HCM-ului, am asistat și la un incident nedorit: Toma s-a accidentat după un "tampon" nesportiv aplicat de portarul Salonicului și a părăsit terenul pe targă. Din fericire, nu a fost vorba de fractură sau fisură de coastă, ci doar despre o contuzie puternică.
Pentru HCM, urmează "dubla" cu Chekhovskie Medvedi (15 noiembrie, la Buzău; 19 noiembrie, în Rusia), două meciuri care i-ar putea aduce "pașaportul" pentru optimi.