Fostul pivot al HCM Constanța, Silviu Băiceanu, care a evoluat la Univ. Poli Timișoara în sezonul trecut, va reveni la Constanța în postură de membru administrativ al CSU Neptun Constanța.
- Publicitate -
Băiceanu s-a înțeles cu nou-promovată în Liga Națională de handbal feminin și va ocupa un loc în Conducerea Administrativă.
Acesta nu a semnat încă un contract. Cele două părți s-au înțeles, pentru moment, verbal, urmând ca postul să fie ocupat în următoarea perioadă.
"Trecerea pe care am făcut-o este bruscă, însă este ceea ce-mi place mie, pentru că nu vreau să mă apuc de antrenorat. A venit într-un moment în care nu mă așteptam, handbalul feminin este diferit de cel masculin, însă sper să pot să mă descurc", a declarat Silviu Băiceanu.
CSU Neptun se va reuni săptămâna viitoare, pe 10 iulie, în vederea pregătirilor pentru noul sezon. Momentan, la echipă nu a sosit nicio jucătoare (și nici nu au plecat din cele care au ajutat la promovare!), însă cei din conducerea clubului poartă discuții în acest sens.