CSM Unirea Alba Iulia s-a calificat la turneul Final 8 al competiției de polo pe apă feminin Conference Cup, sâmbătă, chiar dacă nu a jucat în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, care găzduiește meciurile din Grupa A a turului al doilea preliminar.
- Publicitate -
Echipa spaniolă CN Sant Feliu a învins formația italiană ASD Bogliasco 1951 cu 18-17 (2-3, 3-3, 0-2, 6-3, 7-6), după aruncările de departajare, rezultat care a facilitat calificarea echipei spaniole și pe cea a Unirii.
Unirea se impusese vineri cu 8-7 în fața italiencelor și este lider, cu 3 puncte, urmată de CN Sant Feliu, cu 2 puncte, și ASD Bogliasco 1951, cu 1 punct. Primele două clasate s-au calificat la turneul Final 8 al Conference Cup.