Variantă şoc în cazul de dopaj al Simonei Halep. Sportiva ar putea primi 8 ani de suspendare

de Mircea GHIȚĂ Luni, 10 Iulie 2023 218
Din luna august a anului trecut, Simona Halep nu a mai participat la nicio competiție sportivă. În prezent, tenismena aşteaptă finalizarea procesului în scandalul de dopaj care i-a afectat cariera. La mai bine de 9 luni de când a fost suspendată, românca a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions de la Londra. În lumea sportului alb se vorbește de o suspendare extrem de drastică.
De 9 luni, Simona Halep încearcă să demonstreze că acuzațiile privind dopajul nu sunt adevărate. Situația sportivei s-a complicat și mai mult în momentul în care s-au descoperit nereguli în pașaportul biologic. După o lungă așteptare, românca a fost în sfârșit audiată.
În ceea ce priveşte pedeapsa pe care ar putea să o primească, iniţial
s-a vorbit despre o suspendare maximă de 4 ani în cazul Simonei Halep, însă au apărut informații care spun că regulamentul prevede chiar și 8 ani de suspendare.
O primă reacție în acest sens a avut-o George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.
„Ar fi ceva dus la extrem opt ani. Opt ani în cazul în care ai fi găsit kilograme de substanțe dopante în organismul cuiva. Din punctul meu de vedere, cu siguranță îi vor da minimum un an”, a spus George Cosac, potrivit Sport.ro.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei