Vineri, 05 Iunie 2026

Vasile Avram, suspendat din funcția de președinte al CCA

de Cuget Liber Sâmbătă, 24 Septembrie 2011 647 1 min citire
Vasile Avram, suspendat din funcția de președinte al CCA
Federația Română de Fotbal a anunțat, astăzi, într-un comunicat semnat de președintele Mircea Sandu, suspendarea din funcția de președinte al CCA și din calitatea de membru al Comitetului Executiv al FRF a lui Vasile Avram, reținut de procurorii DNA pentru fapte de corupție.
"Până la clarificarea situației, domnul Vasile Avram va fi suspendat din funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, implicit și din calitatea de membru al Comitetului Executiv al FRF, din funcția de membru al Comitetului Executiv fiind suspendat, pe cale de consecință a reținerii, și domnul Sorin Țerbea", se arată în comunicat.
FRF menționează că va pune la dispoziție toate documentele ce vor fi solicitate pentru elucidarea cazului. "Federația Română de Fotbal, prin cuvântul președintelui ei, își exprimă regretul și scuzele față de întreaga opinie publică din România pentru întâmplările de ieri, 24 septembrie, menite să afecteze grav, încă o dată, nu numai imaginea arbitrajului românesc, ci și cea a întregului fotbal din țara noastră, atât pe plan național, cât și pe cel internațional. Ca întotdeauna, Federația Română de Fotbal se angajează ca, împreună cu DNA, să contribuie la elucidarea acestui caz, punând la dispoziție toate documentele ce vor fi solicitate", se adaugă în comunicat.
Tribunalul București judecă, astăzi, propunerea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a șefului Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, și a omului de afaceri Sorin Țerbea, pentru o mită de 19.000 de euro în scopul desemnării la un meci a unor arbitri agreați. În același caz sunt cercetați, în stare de libertate, Nicolae Iacobescu și Vasile Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Sorin Ioan Țerbea, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru complicitate la luare și la dare de mită, informează Mediafax.ro.
Taguri
Articolul anterior Femeile vor avea drept de vot în Arabia Saudită
Articolul următor Judecătorii au decis! Vasile Avram rămâne în arest pentru 29 de zile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei