Vineri, 05 Iunie 2026

Veste importantă pentru fanii Formulei 1

de Cuget Liber Vineri, 04 Decembrie 2015 112 < 1 min citire
Veste importantă pentru fanii Formulei 1
Compania franceză Renault și-a anunțat oficial revenirea în Formula 1, aseară, după achiziționarea echipei Lotus de la fondul luxemburghez Genii Capital, punând astfel capăt mai multor luni de incertitudini.
"Contractele principale au fost semnate pe 3 decembrie 2015", a precizat președintele companiei Renault, Carlos Ghosn, într-un comunicat. Acesta a explicat că Lotus F1 s-a dovedit s-a cea mai bună soluție pentru această revenire la înalt nivel a constructorului din Hexagon, cu propria echipă.
Colaborarea dintre cele două părți datează de mai mulți ani, după ce Renault vânduse aceeași echipă grupului Genii Capital, între 2009 și 2010, mai întâi parțial și apoi în totalitate, într-un moment în care marca franceză dorea să se distanțeze de Formula 1.
"Renault avea două opțiuni: să revină 100% sau să iasă complet (din Formula 1). După o analiză detaliată, am luat decizia ca Renault să fie prezent în Formula 1 din 2016. Ultimele elemente obținute din partea principalilor actori din F1 ne permit să ne proiectăm cu încredere în această nouă provocare. Ambiția noastră este de a câștiga, chiar dacă suntem conștienți că pentru asta este nevoie de timp", a adăugat Ghosn, scrie realitatea.net
Taguri
Articolul anterior Solistul unei mari trupe, găsit mort în autocar
Articolul următor La un pas de moarte! 286 de migranți, salvați în ultimul moment

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei