Veste proastă pentru fanii Simonei Halep. Constănțeanca nu joacă la Indian Wells

de Mircea GHIȚĂ Luni, 09 Martie 2020 257
Tenismena constănțeană Simona Halep, ocupanta locului 2 în clasamentul WTA, și-a anunțat retragerea de la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, programat în perioada 11-22 martie, din cauza accidentării la picior. 

"Sunt deosebit de dezamăgită pentru faptul că sunt obligată să mă retrag din turneu. Din nefericire, accidentarea la picior pe care am suferit-o înaintea turneului de la Dubai îmi creează probleme în continuare și nu voi putea să mă recuperez la timp pentru a călători la Indian Wells. 

Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importate momente ale calendarului tenisului pentru mine și va fi foarte trist să lipsesc de la acest turneu, dar aștept cu nerăbdare să revin în 2021", a fost declarația Simonei Halep, postată pe pagina oficială de Twitter a turneului american. 

Halep a câștigat turneul de la Indian Wells în 2015, iar anul trecut, a fost eliminată în optimile de finală. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei