Duminică, 07 Iunie 2026

Veste uriaşă pentru Simona Halep. Ar putea juca la Roland Garros

de Mircea GHIȚĂ Luni, 24 Aprilie 2023 279 1 min citire
Veste uriaşă pentru Simona Halep. Ar putea juca la Roland Garros
Simona Halep ar putea juca la Roland Garros, competiția unde a triumfat în 2018. Vestea a fost dată de Ion Ţiriac, care a precizat că tenismena noastră primeşte un wild-card din partea organizatorilor turneului de Grand Slam din capitala Franţei. Omul de tenis a adăugat însă, cu luciditate: „Logica ar fi: ce or să facă oamenii ăştia dacă nu le e prea frică de fundul lor?! După război, or să spună «Dom’ne, ai făcut lunile astea, ajunge, du-te mâine şi joacă! Du-te mâine şi joacă!». Îi trebuie 20 de meciuri înainte să joace! Asta-i o realitate pe care şi-o asumă şi ea! Se antrenează în fiecare zi, dar nu e acelaşi lucru!", a spus Ţiriac.
Până să onoreze invitaţia Federaţiei de tenis franceze, „Simo” a zburat deja la Nisa, unde s-a cazat la Academia antrenorului ei Patrick Mouratoglou şi se va antrena intens timp de patru săptămâni, până la startul competiţiei, care se va desfăşura între 28 mai - 11 iunie.
La data începerii turneului, Halep va veni după 39 de săptămâni în care nu a jucat niciun meci oficial, fiind suspendată după ce, pe 29 august 2022, a picat testul anti-doping făcut la US Open, unde, de altfel, a fost şi eliminată surprinzător în primul tur de către o jucătoare mult mai slab cotată.
Între timp, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului nu a luat nicio decizie în privinţa ei, deoarece Tribunalul Sport Resolutions a amânat de mai multe ori audierea sportivei, care urmează să îşi susţină cu dovezi nevinovăţia. Tatăl Simonei a afirmat săptămâna trecută că pe 30 aprilie va avea loc, în sfârşit, mult aşteptata audiere.
Taguri
Articolul anterior Când reprezintă o îngrijorare tulburările de mers?
Articolul următor Mircea Cărtărescu și Ioana Pârvulescu, invitați la Târgul de Carte de la Leipzig

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei