Sezonul şahistic 2022 a programat o serie de evenimente importante la Constanţa. De la acţiunile organizate în şcoli şi până la Campionatele Mondiale, iubitorii sportului minţii au avut mult de lucru, făcându-şi şah-mat adversarii!
- Publicitate -
Una dintre cele mai importante realizări şahiste a acestui an a fost implementarea cu succes a proiectului naţional „Şah în şcoală” în judeţul Constanţa.
„În primul rând, ne-am bucurat că am găsit o susţinere totală din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Primăriei şi Consiliului Judeţean Constanţa, care ne-au ajutat material, financiar şi logistic, să ne desfăşurăm activităţile programate.
Am găsit un interes foarte mare al şcolilor de a participa la acest proiect. De altfel, s-au organizat competiţii şcolare la Medgidia - două etape, Năvodari, Murfatlar şi Constanţa - cinci etape. În total, au participat peste 600 de elevi, iar 46 de profesori au absolvit cursul de «Educaţie prin şah», organizat de Casa Corpului Didactic”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Constanţa, prof. Claudiu Iordache.
Un moment important pentru şahul constănţean l-a reprezentat organizarea, în luna septembrie, a Campionatului Mondial pentru juniori de la Mamaia. Efortul conjugat al mai multor instituţii, cum ar fi Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa, Clubul Juniorul Constanţa, Federaţia Română de Şah, a dus la un succes organizatoric apreciat de personalităţi ale lumii şahiste, precum preşedintele FIDE, Arkadi Dvorkovici.
Dintre sportivi, s-au remarcat o serie de juniori de mare perspectivă, dintre care îi amintim pe Henry Edward Tudor, clasat pe locul întâi la Campionatul Mondial de dezlegări de la Batumi (Georgia), Mircea Cazan, ocupant al primei poziţii la Campionatul Constanţei, categoria U14, sau Maria Anghel, care, anul acesta, a cucerit titlul de vicecampioană la dezlegări, medalia de bronz la şah clasic, categoria F20.
„Pentru anul 2023, avem două certitudini: continuarea proiectului «Şah în şcoală» prin prelungirea colaborării cu instituţiile partenere şi extinderea în cât mai multe şcoli, precum şi organizarea Campionatului European de juniori la Mamaia, în perioada 5-15 septembrie. Aceasta este una dintre competiţiile majore pe plan mondial, din punct de vedere al numărului mare de participanți, ceea ce necesită o mare capacitate organizatorică, pe care Constanţa a demonstrat-o cu multiple ocazii.
Mai departe depinde de implicarea cluburilor, de munca, pasiunea şi talentul tinerilor jucători de a obţine rezultatele pe care şi le doresc, contribuind astfel la reîmprospătarea şahului constănţean.
Veteranii şahului românesc, dar şi marii jucători trebuie să rămână simboluri şi exemple strălucitoare de urmat pentru copii şi juniori.
Părinţii ar trebui să cultive pasiunea copiilor pentru şah şi să-i ajute să-şi dezvolte abilităţile, sprijinindu-i cu participarea la turnee, pregătirea şi mai ales consilierea psihologică de după insuccese”, a mai spus profesorul Claudiu Iordache.
Foto: Facebook / Claudiu Iordache