După cinci etape "de secetă", Viitorul Constanța a revenit la viață, reușind să lege două victorii în campionat, 2-1 acasă cu CF Brăila și 2-0, sâmbătă, pe terenul lui Dinamo II.
Poarta "cățeilor" a fost apărată tot de George Curcă, fostul căpitan al Farului, care, față de meciul cu "marinarii", nu a mai scăpat fără gol, fiind taxat de Cristocea (min. 65) și Sin (min. 90+2).
La primul gol, portarul Cătălin Popa a reținut în urma unei lovituri libere și a degajat rapid pentru Cristocea, care a preluat în jumătatea de teren a lui Dinamo II, a avansat spre poartă, a întors doi adversari la marginea careului și a înscris cu un șut plasat.
Apoi, în minutele de prelungire, Cârstocea a insistat la o minge ce părea pierdută, a centrat în careu și Sin a punctat din apropiere.
În urma acestui succes, Viitorul ajunge la 15 puncte, rămânând pe locul 5 în clasament.
Antrenorii constănțeni Cătălin Anghel și Norbert Niță au folosit echipa: C. Popa - I. Călin, Larie, M. Rusu, Rențea - Benzar, Banoti, R. Lupu (87 Sin) - Cristocea (cpt.) (78 Dimcea), Hertu, Chițu (73 Cârstocea).
În etapa viitoare, Viitorul evoluează pe teren propriu cu Săgeata Năvodari, duminică, 31 octombrie, de la ora 12.
- Publicitate -