Vlad Dascălu, pas important pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 16 August 2023 214
Ciclistul român Vlad Dascălu a terminat pe locul al cincilea întrecerea de cross-country olimpic mountain bike din cadrul Campionatelor Mondiale de la Glasgow (Scoţia) şi a făcut astfel un pas important pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Sportivul român a trecut linia de sosire la 0,54 secunde de câştigător, britanicul Tom Pidcok, pe locul doi a terminat Samuel Gaze (Noua Zeelandă), configuraţia podiumului fiind completată de elveţianul Nino Schurter. Primii doi ciclişti au obţinut calificarea directă la Jocurile Olimpice de anul viitor.
Campion european la Jocurile de la Cracovia, Vlad Dascălu s-a apropiat cu această performanţă de la Glasgow de locurile calificante la Jocurile Olimpice pariziene. El trebuie să aştepte însă luna mai 2024 pentru a primi oficial statutul de sportiv calificat la întrecerea olimpică.
Staff-ul lui Vlad Dascălu îi are în componenţă pe antrenorul Paulo De la Fuente Perez, managerul Tudor Oprea şi mecanicul Angel Gomez. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei