Volei / Naționala României va juca în meciul de deschidere al Campionatului European feminin din 2023

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 07 Decembrie 2022 126
Naționala feminină de volei a României va juca în meciul de deschidere al Campionatului European care va avea loc în anul 2023.
Confederația Europeană de Volei a anunțat programul meciurilor din cele patru grupe ale Campionatului European feminin ce va avea loc, anul viitor, în Belgia, Italia, Estonia și Germania. Naționala tricoloră face parte din Grupa B, care se va juca în Italia, și va disputa chiar meciul de deschidere al competiției, la 15 august, contra reprezentativei țării gazdă, informează Federaţia Română de Volei.
Următoarea partidă este programată joi, 17 august, contra Croației. Apoi, după o zi de pauză, va veni întâlnirea cu Elveția (sâmbătă, 19 august), pentru ca pe 21 august tricolorele să joace contra naționalei din Bosnia & Herțegovina. Ultimul meci din grupă va avea loc pe 22 august, contra Bulgariei.
Orele nu sunt deocamdată stabilite, acestea urmând să fie anunțate în curând. De asemenea, CEV a anunțat că ordinea meciurilor ar putea suferi ușoare modificări în funcție de cerințele posturilor care vor televiza partidele.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Volei 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei