Mijlocașul brazilian al Farului este văzut de gruparea din Bănie drept cea mai bună soluție pentru înlocuirea lui Florin Costea ori Woobay, în cazul în care unul dintre aceștia pleacă. Decarul "marinarilor" a stârnit însă și interesul lui Adrian Porumboiu.
- Publicitate -
Surse neoficiale susțin că două cluburi de Liga 1, U Craiova și FC Vaslui, sunt interesate de brazilianul Farului, Willian Gerlem (24 de ani).
Oltenii l-ar avea în vedere pe decarul "marinarilor" pentru înlocuirea lui Florin Costea sau a lui Julius Woobay, în cazul în care unul dintre ei va fi transferat. Se pare că patronul Adrian Mititelu îl apreciază în mod deosebit pe Gerlem, după cum Willi este și unul dintre preferații lui Adrian Porumboiu, finanțatorul lui FC Vaslui. U Craiova ar fi interesată de la Farul și de internaționalul de juniori Denis Alibec (18 ani).
De asemenea, se vorbește că impresarul lui Dejan Rusmir ar avea unele oferte din străinătate pentru mijlocașul sârb de 29 de ani, venit la Constanța de la Ceahlăul Piatra Neamț, acum un an.
Toți jucătorii Farului sunt în acest moment de vânzare, după cum s-a stabilit în Adunarea Generală de vineri seară.
"Am hotărât ca toți fotbaliștii să fie puși pe lista de transferări și, în funcție de oferte, să fie transferați, dar nu în orice condiții. Pentru că clubul Farul mai are nevoie de jucători și în Liga a II-a. Cu siguranță, viitorii sponsori și viitoarea conducere vor dori să promoveze. Acest subiect, al lotului, este singurul care se discută și care ar putea face parte dintr-o eventuală înțelegere a mea cu cei care vin. Eu aș prefera să-i las să rămână la Farul, că mai au contracte pe destui ani, și să fie vânduți ulterior. Nu sunt pentru o soluție radicală", a declarat fostul finanțator principal Gheorghe Bosînceanu, care, vineri, s-a retras și din toate funcțiile de la Farul.
Gheorghe Bosînceanu a dezvăluit că motivul principal pentru care a hotărât să facă pasul înapoi este că a ajuns la convingerea că trebuie bani mai mulți și nu mai poate de unul singur să-i pună la dispoziția Farului, nu mai poate să asigure bugetul de care clubul are nevoie pentru a spera la rezultate mai bune.
"Competiția a crescut foarte mult în fotbalul românesc. S-a intrat pe o spirală de creștere a cheltuielilor, pe toate planurile. Iar, pe de altă parte, dacă nu se poate cu mine, cum au mai apărut vorbe, înțeleg să mă dau la o parte. Pentru ca clubul Farul să meargă mai departe, înțeleg să renunț eu", a detaliat Gheorghe Bosînceanu.
***
Retrogradarea, o experiență tristă
"Retrogradarea Farului este o experiență tristă. Nici în cele mai rele vise ale mele nu mă gândeam, la începutul campio-natului, că o să picăm. Credeam că, deși ne va fi greu, nu vom ajunge la retrogradare. Speram chiar la mai mult. Lucrurile s-au desfășurat însă cu totul altfel. De ce s-a ajuns aici? Principalul motiv e decizia de remaniere a lotului, în iarnă. Nu a fost o greșeală, pentru că se impunea revigorarea echipei (lotul era fie îmbătrânit, fie își pierduse motivația), însă, din păcate, mult prea mulți dintre jucătorii achiziționați n-au confirmat"
Gheorghe Bosînceanu