30 de ani de la căderea comunismului. Cum a ajuns Cehoslovacia la "Revoluția de catifea" (I)

Episoadele de astăzi și de mâine ale serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est sunt dedicate evenimentelor petrecute, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în fosta Cehoslovacie. Astăzi, această entitate nu mai există, fiind divizată în două țări: Cehia și Slovacia. 

După invazia nazistă în Uniunea Sovietică (1941), comuniștii cehoslovaci s-au aliniat în spatele guvernului în exil condus de la Londra de Edvard Benes (1884-1948). Pe măsură ce Armata Roșie a început să elibereze Slovacia, la începutul anului 1945, guvernul lui Benes s-a întors acasă pe calea Moscovei, unde KSC (Partidul Comunist Cehoslovac) a jucat un rol major în proiectarea programului guvernamental postbelic al Cehoslovaciei. 

Cehoslovacia a avut în comun cu Polonia poziția de putere "învingătoare" în Al Doilea Război Mondial, o industrie bine dezvoltată și organizații puternice ale clasei muncitoare. Partidul Comunist al Cehoslovaciei a ieșit la lumină din Al Doilea Război Mondial pe o poziție foarte puternică, evidențiază lucrarea "The Rise and Fall of Communism in Eastern Europe" (Ben Fowkes, 1993). 

Ce implica Programul Kosice 

Programul Kosice, aprobat în aprilie 1945 și denumit după orașul unde guvernul a preluat puterea, implica un Front Național în care necomuniștii aveau o majoritate de portofolii, în timp ce comuniștii dețineau cele mai importante ministere: Interne, Informații și Educație. Coaliția Frontului Național nu a permis existența unei opoziții, numărul partidelor politice a fost limitat la șase (cele două partide comuniste, ceh și slovac, Social-Democrații, Național-Socialiștii, Partidul Poporului și Democrații Slovaci), iar celelalte au fost interzise. 

Totuși, partidele necomuniste nu au intenționat să-și folosească majoritatea de care se bucurau, teoretic, pentru că își luaseră angajamentul pentru o cooperare națională. Programul, întocmit de liderul comunist Klement Gottwald în timpul războiului, reprezenta o bază agreată a politicii pentru toate partidele guvernamentale. 

Acesta prevedea: alegeri libere pentru o Adunare Constitutivă; politica externă bazată pe o alianță strânsă cu Uniunea Sovietică; Armata Cehoslovacă "cu adevărat democratică și antifascistă" (punctul 3); Comitetele Naționale alese administrează problemele locale (punctul 5); cehii și slovacii vor avea drepturi egale (punctul 6); trădătorii vor fi pedepsiți (punctul 9) și își vor pierde proprietățile (punctul 10); germanii și ungarii, dacă nu se dovedesc a fi anti-fasciști, își pierd cetățenia (punctul 8) și proprietatea (punctul 10); proprietățile inamicilor vor fi confiscate și împărțite micilor fermieri (punctul 11). Naționalizarea nu era menționată decât la punctul 10. 

Numai 8% dintre cehoslovaci s-au opus programului, potrivit unui sondaj din 1946, arată lucrarea "Encyclopedia of Eastern Europe. From the Congress of Vienna to the Fall of Communism" (editor: Richard Frucht, 2000). 

O idee cu largă susținere în rândul sindicaliștilor 

O clasă muncitoare extrem de puternică s-a dezvoltat în timpul anului 1945, exercitând presiuni pentru naționalizarea minelor și a industriei, și stabilind, de fapt, controlul lucrătorilor asupra a 10.000 de întreprinderi (aproximativ 45% din total) pe teritoriile cehe, la mijlocul anului 1945. 

Liderul Partidului Comunist, Klement Gottwald, spunea însă, în iulie 1945, că proprietatea privată va avea în continuare "zone largi de operare". Decretele de naționalizare din octombrie 1945 acopereau 61% din forța de muncă din industrie și 16% din toate întreprinderile. Partidul Comunist nu voia să meargă încă dincolo de programul "național democratic" sau să divizeze Frontul Național deranjând partidele "clasei de mijloc". 

Mișcarea Consiliul Muncitoresc din 1945 favoriza controlul lucrătorilor, cu susținerea socialistului Evzen Erban și a comunistului Frantisek Jungmann, care spunea la 16 mai 1945 că activitatea consiliilor muncitorești trebuie să fie puterea pe care să se bazeze întreaga structură economică a statului. 

Această idee s-a bucurat de o largă susținere în rândul sindicaliștilor până la alegerea sindicalistului comunist Antonin Zapotocky în locul lui Erban în funcția de lider al Consiliul Central al Sindicatelor - URO, în iunie 1945. Politica oficială a Partidului Comunist a fost îndreptată spre limitarea rolului consiliilor muncitorești și subordonarea lor de către sindicate. 

Acest lucru a fost salutat de partenerii de coaliție ai partidului din Frontul Național. Partidul Comunist și-a asigurat controlul asupra mișcării unite sindicaliste - ROH (Mișcarea Revoluționară Sindicală), care reprezenta o mare parte a lucrătorilor cehi (2,25 milioane de membri în decembrie 1947). URO era dominat de comuniști: 94 din 120 de membri. Puterea Partidului Comunist în clasa muncitoare din industrie era reflectată în ponderea lucrătorilor din industrie în Partidului Comunist - 58% din 1,1 milioane de membri, doar în teritoriile cehe, în 1946. 

Succesul comuniștilor, mai notabil în teritoriile cehe 

Dominația mișcării sindicale a reprezentat un ajutor semnificativ pentru puterea politică în anii 1946 - 1948. ROH a hotărât la prima conferință națională din ianuarie 1946 că va "susține fiecare guvern care țintește socialismul, nu un guvern care vrea să saboteze drumul spre socialism". Rezoluția URO din 17 octombrie 1947 a amenințat cu retragerea susținerii din partea partidelor politice pentru Frontul Național dacă "activitatea era în conflict cu misiunea revoluției naționale de susținere a unei dezvoltări populare democratice către socialism". 

Victoria din alegerile din mai 1946, în care comuniștii au obținut 38 de procente și social-democrații 12 procente, a putut fi considerată drept o victorie pentru clasa muncitoare. 

Astfel, comuniștii și social-democrații au adunat 151 din cele 300 de locuri în Adunarea Națională. Cu 40 de procente, succesul comuniștilor a fost mai notabil în teritoriile cehe Boemia și Moravia decât în Slovacia, unde Partidul Comunist din Slovacia a obținut 30 de procente, iar democrații slovaci, 62. Tot ce mai lipsea era o majoritate electorală absolută, pe care Klement Gottwald a declarat-o principalul scop politic. 

În iunie 1948, Klement Gottwald a ajuns primul președinte al Cehoslovaciei comuniste, înlocuindu-l pe Edvard Benes (președinte în 1935 - 1938 și 1945 - 1948). Gottwald s-a opus colectivizării, la început, anunțând o perioadă de "20 de ani de formare voluntară a cooperativelor chiar de către țărani", nota lucrarea "Encyclopedia of Eastern Europe. From the Congress of Vienna to the Fall of Communism". 

Naționalizare și colectivizare 

În urma unei crize guvernamentale, la mijlocul lunii februarie 1948, comuniștii au preluat puterea, oficial, prin mijloace legale, fără violență, pe fondul controlului deținut asupra armatei și a forțelor de securitate. KSC a închis ziarele și publicațiile anticomuniste și a instituit demersuri de purificare în masă în serviciile civile, armată, organizații profesionale, cluburi sportive și universități. 

În aprilie 1948, organizațiile care aveau peste 50 de angajați erau naționalizate. În paralel, s-a desfășurat efortul de colectivizare a agriculturii. 

(Va urma)

(Sursa: Agerpres)