30 de ani de la căderea comunismului. Cum a ajuns Cehoslovacia la "Revoluția de catifea" (II)

Continuăm să prezentăm, în episodul de astăzi al serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, evenimentele petrecute, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în fosta Cehoslovacie. Astăzi, această entitate nu mai există, fiind divizată în două țări: Cehia și Slovacia. 

Comuniștii au transformat Cehoslovacia într-unul din cei mai staliniști membri din blocul sovietic, care susținea politica externă a Uniunii Sovietice fără discuție, în special după semnarea Pactului de la Varșovia, în 1955. 

Republica Socialistă Cehoslovacia, denumită astfel în 1960, devenise un stat unitar a două naționalități egale, cehii și slovacii. Totuși, organismele oficiale ale puterii politice naționale erau centralizate la Praga. 

Într-un stat determinat să exercite controlul totalitar, religia, educația și viața culturală nu puteau scăpa de reglementări aspre. Un număr considerabil de personalități din lumea culturală au plecat în Occident: regizorul de film Milos Forman (1932-2018), scriitorii Josef Skvorecky (1924-2012) și Milan Kundera (1929-), dirijorul Rafael Kubelik (1914-1996). Recunoașterea internațională a pieselor lui Vaclav Havel (1936-2011) și a poemelor lui Jaroslav Seifert (1901-1986) a arătat, totuși, că nici măcar controlul regimului cehoslovac nu putea opri în totalitate creativitatea din interiorul țării. 

Primele semne de nemulțumire 

La începutul anilor 60, populația a început să-și exprime nemulțumirile cu privire la economia stagnantă, standardul de viață scăzut și refuzul regimului lui Antonin Novotny (președinte între 1957-1968) de a acorda mai multe libertăți. În același timp, conducerea comunistă slovacă începuse să exercite presiuni pentru recunoașterea slovacilor ca națiune separată și pentru federalizare. 

Până în 1968, presiunile acumulate au convins o majoritate a KSC că erau necesare reforme majore pentru a evita confruntarea maselor. În 1968, Novotny a fost înlocuit din funcția de secretar al KSC de Alexander Dubcek, care devenise prim-secretar al Partidului Comunist Slovac în 1963, iar din funcția de președinte de Ludvik Svoboda, un erou al celui de-Al Doilea Război Mondial. În următoarele luni ale Primăverii de la Praga, reformatorii comuniști au început liberalizarea și desovietizarea Cehoslovaciei. Programul lor de acțiune a reafirmat drepturile de bază ale libertății de exprimare, în presă, adunări și servicii religioase, permitea o activitate politică mai puternică a partidelor și organizațiilor necomuniste, agrea o modernizare a economiei prin descentralizarea controlului și acceptarea întreprinderilor private și începerea procesului "reabilitării" tuturor persoanelor condamnate din cauze politice între 1949 - 1954. 

Invazia sovietică din 1968 

La 20-21 aprilie 1968, aproape 500.000 de soldați conduși de URSS au invadat Cehoslovacia, cu scopul de a contracara o presupusă revoluție susținută de Occident. Dubcek și alți reprezentanți politici au fost înlăturați și condamnați. Cehoslovacia și URSS au semnat un tratat care permitea staționarea trupelor sovietice pe teritoriul cehoslovac. În octombrie 1968, o nouă constituție a federalizat țara în două republici socialiste egale, fiecare cu propriul parlament și guvern. 

În aprilie 1969, Dubcek a fost înlocuit ca secretar de partid de Gustav Husak, care mai târziu și-a asumat și președinția statului (1975 - 1989).

O mișcare subterană de disidență a început să dezvolte la scurt timp, care, în 1977, s-a făcut cunoscută sub numele "Carta 77". În 1975, Cehoslovacia semnase Acordurile de la Helsinki, prin care semnatarii garantau drepturi de bază și libertăți pentru populație. Carta 77 acuza public că regimul comunist cehoslovac încălca promisiunile Acordurilor. Deși răspunsul Guvernului a fost brutal, nu a reușit să distrugă mișcarea.

Potrivit lucrării "The Walls Came Tumbling Down: The Collapse of Communism in Eastern Europe" (Gales Stokes, 1993), imboldul imediat care a condus la crearea mișcării Carta 77 a fost arestarea și judecarea membrilor formației de muzică rock "The Plastic People of the Universe". Vaclav Havel iubea muzica rock, pentru el și prietenii săi membrii grupului "Plastics" fiind pur și simplu "tineri care voiau să-și trăiască viața în felul lor". Indignat de atacul crud al guvernului, Havel și prietenii săi au mobilizat susținerea de peste hotare pentru membrii formației, în rândul unor artiști, scriitori și intelectuali europeni. 

În ciuda reacției internaționale, membrii "Plastics" au fost condamnați. Încurajați, totuși, de susținerea din afara țării, 20-30 de intelectuali cehi au început să se întâlnească în secret la sfârșitul anului 1976. Având la început 250 de membri, Carta 77 a reprezentat o grupare reprezentativă, având ca membri bărbați și femei, marxiști și nemarxiști, cehi și slovaci. Grupul era foarte variat, includea un fost oficial de partid, Zdenek Mlynar, scriitorul comunist anti-dogmatic Pavel Kohout, revoluționarul socialist Petr Uhl, scriitorul catolic Vaclav Benda și dramaturgul Vaclav Havel, care nu fusese niciodată comunist. 

200.000 de oameni în stradă, la Praga 

Lipsit de reacție la schimbările din societate, Husak a fost înlocuit din funcția de secretar de partid de Milos Jakes, în 1987. 

Mai multe elemente arată o asociere a schimbărilor din RDG și Cehoslovacia în lunile octombrie și noiembrie 1989. În ambele cazuri, procesul este același: o parte a populației, constituită într-un nucleu contestatar, face presiuni asupra echipelor conducătoare dezorganizate și, mai ales, "abandonate" de Mihail Gorbaciov. În ambele cazuri, rezultatul final este același: comuniștii trebuie să abandoneze total puterea. 

Hotărârea populară se manifestă din vara lui 1989: la 21 august, 2.000 de manifestanți în piața Wenceslas din Praga. Evenimentele la care cehoslovacii au fost spectatori și chiar martori, prin intermediul refugiaților est-germani, au jucat un rol determinant în ultimul act al "Revoluției de catifea". Conducerea PC cehoslovac a simțit pericolul încă de la anunțarea căderii lui Erich Honecker, în RDG. Cu atât mai mult, la 7 noiembrie 1989, Mihail Gorbaciov adusese la cunoștința ambasadorului Cehoslovaciei dorința sa privind o schimbare la Praga. 

La 17 noiembrie 1989, între 30.000 și 50.000 dintre manifestanți au decis comemorarea la Praga a manifestației din 1939 împotriva ocupanților. Guvernul răspunde protestelor și demonstrațiilor cu un "spectacol ineficient de forță". Incredibila brutalitate cu care au fost dispersați de forțele de poliție și zvonul morții unui tânăr manifestant au provocat indignarea întregii populații. A doua zi, 200.000 de praghezi erau în stradă, iar universitățile și teatrele, în grevă. 

Havel, primul președinte al noii republici 

În teritoriile cehe și slovace, rebeliunea anti-comunistă a fost condusă de Forumul Civic (ceh) și de grupul Publicul Împotriva Violenței (slovac). La 19 noiembrie 1989, Vaclav Havel a regrupat 12 mișcări independente sub numele "Forumul Civic" și a propus autorităților o masă rotundă privind situația critică a țării. Începând cu 24 noiembrie, zi în care Biroul politic al PC a demisionat în bloc și când, în timpul unei imense manifestații, Vaclav Havel și Alexander Dubcek au apărut împreună, Forumul civic a preluat inițiativa. Sub amenințarea cu greva generală, primul ministru Ladislav Adamec demisionează, afectat și de lipsa unei susțineri clare și ferme din partea lui Gorbaciov. 

La 10 decembrie 1989, președintele Gustav Husak învestește primul guvern cu majoritate necomunistă din ultimele peste patru decenii, iar la 29 decembrie 1989, Vaclav Havel îl înlocuiește pe Gustav Husak la președinția Republicii. 

În iunie 1990, alegerile libere au condus la crearea primului guvern necomunist al Cehoslovaciei de după 1948. Vaclav Havel a devenit primul președinte al noii Republici democrate Federale Cehe și Slovace. 

(Sursa: Agerpres)